Încrederea danezilor în instituțiile statului, birocrația eficientă, comunicarea clară a autorităților în timpul crizei sanitare și experiența digitală a întregii societăți sunt motivele pentru care Danemarca a reușit până acum să deruleze cea mai eficientă campanie de vaccinare din UE, scrie site-ul de știri Bloomberg.
Care sunt însă motivele pentru care Danemarca a reușit să deruleze o campanie atât de rapidă?
Încrederea instituțională Când explică de ce cetățenii sunt dispuși să plătească unul dintre cele mai mari impozite pe venit din lume, politicienilor locali le place să indice faptul că Danemarca este o societate bazată pe încredere. Acest lucru se aplică și în cazul științei. Un studiu recent al Fundației Carlsberg a aflat că 79% dintre danezi sunt dispuși să se vaccineze. O cifră mare, comparativ cu cele din alte țări.
Danemarca este una dintre țările cele mai adaptate la era digitală. Danezii folosesc foarte puțin banii numerar și sunt deja obișnuiți să comunice cu autoritățile prin internet sau prin aplicațiile de pe telefoanele mobile. Un număr personal de identificare, cunoscut drept CPR, conectează fiecare cetățean cu un registru național centralizat, în vreme ce o aplicație de mesagerie electronică facilitează comunicarea dintre autorități și cetățeni.
Comunicare clară O infrastructură digitală eficientă ajută la informarea corectă a populației, dar o campanie de comunicare clară trebuie totuși făcută. Șefa guvernului, Mette Frederiksen, și miniștrii săi s-au grăbit să închidă economia în primele faze ale pandemiei și au păstrat o consistență a mesajului până acum.
Birocrație eficientă Statul social danez, cu educația și serviciile de sănătate gratuite, este considerat unul dintre cele mai bune din lume, acesta fiind și cazul vecinilor nordici.
Citeşte întreaga ştire: De ce Danemarca are cea mai eficientă campanie de vaccinare din UE, de peste două ori mai rapidă decât cea din România