Danemarca va permite voluntarilor să se alăture brigăzilor internaţionale pe care Ucraina intenţionează să le formeze pentru a lupta împotriva invaziei ruseşti, a declarat duminică seara şefa guvernului Mette Frederiksen, afirmând că nu vede niciun obstacol legal în acest sens.
„Este o alegere pe care o poate face oricine. Acest lucru este valabil, desigur, pentru toţi ucrainenii care trăiesc aici, dar şi pentru alţii” care cred că se pot implica direct în conflict, a declarat ea într-o conferinţă de presă.
„Analiza noastră este că, la prima vedere, nu există nimic care să constituie un obstacol legal pentru ca cineva să meargă în Ucraina pentru a participa la conflict, bineînţeles de partea ucraineană”, a spus Frederiksen.
Danemarca le permite cetățenilor care vor să lupte contra rușilor să meargă în Ucraina