Cât de grea e viaţa pentru un român în Danemarca: Limba este foarte grea, nu e plăcută deloc

0
278

Irina Claudia M, o româncă stabilită în Danemarca, a fost invitată în emisiunea Departe de România, unde a povestit despre călătoria ei spre această țără, despre care românii nu știu foarte multe. 

„Eu am făcut Facultatea de Jurnalism în România și în perioada respectivă am fost cu un program pentru studenți numit Work and Travel. Am fost plecată în Statele Unite, prima mea ieșire din țară, mai lungă și în care am reușit să experimentez o altă țară, o altă cultură, multe lucruri noi. Când m-am întors în al doilea an în SUA am decis că eu vreau să fac masteratul în altă țară, că aș vrea să experimentez ceva complet diferit.

După ce am căutat mai multe opțiuni de programe de masterat am ales unul care era în Danemarca. M-a atras un pic faptul că, aici, educația este complet gratuită. Și așa am ales un master care mă interesează. Și în același timp am spus că nu o să intru în datorii, așa cum au pățit mulți alți colegi. Am spus că este cea mai bună opțiune. În continuare, nu regret decizia pe care am făcut-o”, a precizat Irina Claudia M.

„Limba daneză este foarte grea, dar am învățat cât de cât, să mă pot descurca în anumite situații. În continuare merg la școală și depun efort să învăț, dar nu este o limbă plăcută deloc. Sună foarte ciudat, nici nu am cu ce să o compar. În unele situații seamănă cu germana. Am făcut germană, dar este o asemănare foarte minusculă”, a mai spus Irina Claudia M.

/www.dcnews.ro/

 

Lasă un răspuns