Cel puțin două persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul în orașul Vasteras, în Suedia, a anunțat marți poliția locală, adăugând că o persoană a fost reținută la fața locului, transmite Reuters.
Cotidianul suedez Aftonbladet citează surse potrivit cărora victimele au fost înjunghiate cu un cuțit. Cel puțin două persoane au fost transportate cu ambulanța la spital, una dintre ele având răni grave care pun viața în pericol.
Poliția a transmis într-o declarație de presă că atacatorul a folosit un obiect ascuțit, iar atacul a fost clasificat drept ”tentativă de omor”.
Potrivit poliției, atacul a avut loc în centrul orașului Vasteras, la aproximativ 90 km vest de capitala Stockholm.