Criza actuală, generată de pandemia de coronavirus, este diferită faţă de cele precedente, în condiţiile în care, din Asia până în Europa, respectiv până în America de Nord, oamenii îşi pierd locurile de muncă, iar cel mai potrivit răspuns la dezastrul creat pare să fie modelul de salvare promovat de ţările din nordul Europei, conform unei analize realizate de New York Times (NYT), care critică planul de susţinere adoptat de Statele Unite ale Americii.

NYT explică faptul că, în Danemarca, partidele politice din întregul spectru ideologic au făcut front comun cu sindicatele şi asociaţiile patronale, în această lună, stabilind un plan în baza căruia Guvernul acoperă între 75% şi 90% din toate salariile lucrătorilor, în următoarele trei luni, cu condiţia ca societăţile să nu recurgă la concedieri.

De asemenea, guvernul danez a fost de acord să suporte plata chiriilor datorate de companiile care nu au venituri în perioda de criză. Aceste două măsuri sunt estimate la un total de 42,6 miliarde de coroane daneze (aproximativ 6,27 miliarde de dolari), după includerea economiilor din sistemul de asigurări pentru şomaj, potrivit NYT.

„Autorităţile au înţeles repede că ne aflăm într-o situaţie excepţională, în care era necesar să producă foarte rapid iniţiative excepţionale”, spune Carl-Johan Dalgaard, economist la Universitatea din Copenhaga, preşedinte al Consiliului Economic Danez, subliniind: „Dacă se poate întrerupe activitatea firmelor şi, prin aceasta, să se reducă gravitatea falimentelor şi a concedierilor, revenirea la normal se va accelera”.

articol complet la /www.bursa.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here